Doar în starea de prezență poți trăi cu adevărat viața

Ies de la metrou, la Universitate, și pornesc agale spre Piața Rosetti. Azi mi-am propus să nu mă grăbesc.

În aerul rece de toamnă se simte un puternic miros de cozonaci proaspeți. Doamne, mireasma de nucă și de cacao mi-a învăluit fiecare celulă olfactivă și îmi vine să încalc toate regulile bunului-simț și să bat la ușa cu pricina, pentru o felie proaspătă de cozonac. Dar brusc îmi amintesc că sunt la dietă și îmi continui drumul cu gândul la ciocolata caldă care s-ar fi completat perfect cu savoarea cozonacilor.

Mă las furată de aerul încărcat de istorie, romantic și boem, specific acestei zone vechi a Bucureștiului. Descopăr un boutique cu produse naturale pentru Cosmetică și Aromaterapie. Decorul este boem și fiecare produs este însoțit de un mic cartonaș cu detalii despre ingredientele folosite și prețul cerut. Scrisul frumos de mână denotă o reală implicare și atenție pentru detalii. Te pierzi în arome și texturi cremoase și treci cu privirea de la un produs la altul, apoi revii și parcă ai vrea să testezi așa multe. Într-un colț stau agățate câteva medalioane din lemn, lucrate manual și prinse pe o bucată subțire de piele. Aspectul imperfect le conferă unicitate și parcă tot îmi vine să le ating marginile ușor deformate.

Ies din magazin și mă amestec printre pietonii grăbiți. La un moment dat cotesc la dreapta pe Mântuleasa și, admirând clădirile – martore ale unor ani necruțători cu aspectul lor –, privirea îmi cade pe o bisericuță mică și frumoasă, pierdută printre curțile goale. Aveam o senzație de: „Ce cauți tu aici? Pari că ai rămas un martor tăcut, neclintit și refuzi cu încăpățânare să te supui schimbărilor”.

Ajung la locația pe care o căutam și descopăr o clădire impozantă, acel stil vechi care impune respect și te îndeamnă la calmitate. Treptele din lemn, perfect întreținute și lăcuite, îmi salută tocurile, mult prea zgomotos pentru liniștea impusă de clădire. Încep să le urc pe vârfuri ca să le temperez entuziasmul și să-mi potolesc senzația de intrus nepoliticos. Sunt întâmpinată de o domnișoară blondă, suavă, cu o eleganță aparte în mișcări, atât de perfect încadrată în peisaj, încât nu m-ar fi mirat nici dacă ar fi fost îmbrăcată într-o rochie de epocă și ar fi butonat la laptop. Holul mare este dominat de un candelabru absolut superb, care m-a fascinat atât de tare încât stimata domnișoară a trebuit să mă strige de două ori ca să mă trezesc din reverie. Rezolv situația pentru care am ajuns și plec, nu fără a-mi mai arunca o privire la acea operă de artă.

Pe drum, zăresc pe partea opusă a străzii un boutique de cafea și țigări. Cum sunt o mare iubitoare de cafea, cedez dorinței de a vizita magazinul. Hmm, sunt puțin dezamăgită de designul lui, dar când vânzătoarea politicoasă mi-a deschis capacele borcanelor de sticlă, în care boabele aromate își așteaptă cuminți clienții, am uitat complet de aspectul magazinului. Mi-am ales un sortiment cu care să mă răsfăț și mi-am bucurat simțurile ascultând zgomotul râșniței și savurând mireasma cafelei proaspăt măcinate.

Ies zâmbind în aerul rece de noiembrie. Parcă nici nu aud vuietul zecilor de mașini care gonesc pe Bulevardul Carol I. Curând, atenția îmi este captată de mirosul relaxant al unor bețișoare parfumate, aprinse de domnul prietenos și vesel de la magazinul cu suveniruri. Să intru și aici, zic. Este așa micuț, zici că e din poveștile cu pitici și, dacă nu ești atent, te lovești de clopoțeii care sunt atârnați. Îmi plimb privirea peste multitudinea de obiecte expuse și decid să îmi cumpăr un set din bețișoarele care m-au ademenit acolo. Cu tristețe, domnul constată că nu mai are pe stoc acel sortiment. Nu mă înduram să plec fără să iau cu mine o părticică din acel loc, mai mult, încă mă fascina mirosul din magazin. Încerc să negociez să obțin câteva bețișoare din cutia pe care o folosește pentru el și îi fac o ofertă. Mare mi-a fost surpriza când acest personaj extrem de amabil, în ciuda aspectului lui de motociclist bărbos și dur, îmi împachetează aproape jumătate din cantitatea de bețișoare din cutie și mi le oferă cadou.

„Plăcerea este de partea mea!”, și refuză cu îndârjire orice încercare a mea de a protesta și de a-i recompensa gestul frumos! Plec zâmbind și cu sufletul plin de bucurie!

Ajung în stație și aștept răbdătoare autobuzul, înfundându-mi mâinile înghețate în buzunare. Observ că trece un bătrânel foarte cochet și că scapă din buzunar o bancnotă. Mă aplec, o ridic și strig după el: „Domnule, v-au căzut banii!”. El se întoarce mirat și, zâmbind ștrengărește, îmi zice: „Ha, trebuia să îi pierd! Îi aveam ascunși de nevasta-mea! Sunt de mult timp în buzunar! Bandiții!”. Pe mine mă pufnește râsul și îi răspund: „Păi, poate ar trebui să îi luați ceva frumos soției, dacă tot nu i-ați pierdut!”. „Ai dreptate! Îi voi lua frumoasei mele flori și bomboane fondante, ca la prima noastră întâlnire!”. Și pleacă salutându-mă voios.

Mie mi s-a umplut sufletul de emoție și ochii de lacrimi, pe care cu greu le-am stăpânit, dar noroc că le puteam pune pe seama vântului rece. Cu siguranță au trecut ceva ani peste el și frumoasa lui și încă își mai amintește prima lor întâlnire. Probabil pentru că a întipărit-o în memoria sufletului, nu a Facebook-ului. Iată și dovada că mai există iubirea aceea profundă și romantică cu care rezonează și sufletul meu! Ziua de astăzi a fost o călătorie pentru suflet! Mulțumesc, oameni frumoși, pentru frânturile de bunătate și fericire pe care mi le-ați oferit!